Am fost la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi (iulie 2016)

Despre palatul de la Potlogi știam că a fost restaurat și reintrodus în circuitul turistic, așa că era pe lista cu locuri “de văzut neapărat”. Așadar am vizitat Palatul Brâncovenesc de la Potlogi în Iulie 2016, într-o zi toridă de vară. Tot cam pe atunci am scris și acest articol. L-am scos din arhivă și mutat pe acest blog în 2021, la pachet cu alte schimbări în ceea ce privește prezența mea online.

În cadrul muzeului găsim un ansamblu ce cuprinde o serie de cinci monumente istorice, începând cu casa veche (cca. 1680), apoi palatul brâncovenesc împreună cu casele slujitorilor, cuhnia, curtea brâncovenească și zidul de incintă, toate de la 1698. Palatul de la Potlogi este primul din seria construcțiilor ridicate de către Constantin Brâncoveanu, fiind construit înaintea celui de la Mogoșoaia. De asemenea se poate vizita și biserica cu hramul “Marelui Mucenic Dimitrie”, datând de la 1683.

Pentru a ajunge la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi din București am mers pe autostrada A1 circa 40km până la ieșirea către Corbii Mari. Chiar înainte de această ieșire este o benzinărie OMV — poziționată perfect pentru un mic popas și o vizită la toaletă. Din parcarea de la benzinărie am ieșit direct pe DJ711A, pe care am parcurs încă 6 km, până în Potlogi. Drumul e în stare foarte bună, fiind refăcut cu fonduri europene în 2012. De remarcat că pe DJ711A, imediat după trecerea pe podul peste Argeș, vom găsi loc de parcare pe ambele sensuri, loc bun de oprit pentru câteva poze.

În mijlocul satului Potlogi am ieșit de pe DJ711A și am făcut stânga pe DJ401. Imediat pe partea dreaptă este parcarea din fața complexului muzeal (coordonate GPS N44.5635, E25.5880). Parcarea de la palat este micuță, dar am găsit loc de parcare fără probleme, palatul atrăgând puțini vizitatori.

Mergând în limite legale am făcut din față de la Metro Militari până în parcarea de la palat aproximativ 50 de minute, cu tot cu oprirea la OMV.

La intrare am întâlnit un sistem modern de acces, poate un pic prea modern ținând cont de numărul redus de vizitatori. Intrarea costa 10 lei/adulți și 5 lei pentru elevi și studenţi și include turul ghidat al palatului. Programul de vizitare este 9–17 vara și 8–16 iarna. Site-ul palatului nu specifică când se face trecerea de la orarul de vară la cel de iarnă și invers.

Turul ghidat începe cu vizita cuhniei, reconstruită de la zero. Aici apare prima surpriză: muzeografa se răstește la mine că nu am voie să fac poze cu aparatul foto în interior. Îi arăt cele câteva persoane care filmează de zor cu telefoanele mobile și vine răspunsul halucinant: e voie cu telefonul, dar nu cu aparatul foto. Încerc să îi explic că aparatul foto nu mușcă din exponate, dar nu am cu cine să mă înțeleg. O tot ține că “așa e ordin de sus”. Cum am un telefon destul de vechi, cu o cameră foto slabă, mă văd nevoit să renunț la pozat interioarele. Pot cel mult să vă spun că există un tur virtual pe pagina web a palatului, asta ca să vă faceți o idee privind exponatele.

Turul continuă cu palatul brâncovenesc, un tur grăbit și împins de la spate, de parcă am răpi din timpul personal al muzeografei. Trecem rapid prin toate sălile. Remarc aici o restaurare cu elemente pe alocuri prea moderne. În mod aparte caloriferele din oțel se potrivesc ca nuca-n perete într-un palat de la 1690. Măcar de le ascundeau sub niște măști din lemn. Nu îmi place nici plasarea toaletelor în interiorul castelului. Stau și mă întreb cum poți “vizita” toaletele când tot turul e pe fugă.

Am mai mult timp pentru fotografii la exterior…

O mulțime de păsări stau la umbră pe brâul de sub acoperiș…

Pisania palatului:

Aceste case din temelia lor sunt înălțate de luminatul domn Io Constantin Basarab Voevod fiului său Constantin Brâncoveanul, începându-le și sfârșindu-le la leat 7206 (1698) și la al zecelea an al domniei sale, ispravnic fiind Mihai vtori postelnic Corbeanu

Curțile sunt largi, dar puțin primitoare. Nu există nici măcar un pom unde să te adăpostești de dogoarea soarelui. Casa servitorilor nu este inclusă în turul ghidat.

Nici casa mare nu se vizitează. În schimb se observă de la distanță restaurarea cu materiale prea moderne. Părerea mea e peretele cortină nu are ce căuta într-un ansamblu de la 1690.

Urmează vizita la droșcărie (atelierul de reparat caleștile). Sunt expuse o caleașcă și o droșcă, aceasta din urmă fiind o trăsură de piață, mai mică, pe arcuri. Mai găsim și o colecție de unelte necesare îngrijirii cailor și a caleștilor. După turul ghidat am continuat vizita cu biserica Sf. Dimitrie. Nimerim peste un botez, așa că nu pot pune poze din interior. Curtea bisericii e mult mai îngrijită și parcă și iarba e mai verde. Găsim aici doi salcâmi bătrâni și câteva băncuțe unde se poate sta la umbră.

La final de drum…

Se spune că prima impresie contează, iar în cazul nostru această primă impresie este “doar atât?”. Pentru un drum de două ore dus-întors, ne așteptam să avem ce face la Potlogi cel puțin tot atât timp. Din punctul meu de vedere vizita la palat este prea scurtă. În plus curțile palatului nu oferă niciun pic de umbră, deci vara când e foarte cald nu prea îți vine să zăbovești mult.

Nu pot să nu fac o comparație cu palatul de la Mogoșoaia, unde găsim și un parc mare, cu multă umbră, și mai sunt și câteva cafenele. Nu pentru că aș fi eu un mare cafegiu, dar uneori după vizitat mai simți nevoia să stai undeva, să faci o trecere prin pozele făcute, să mai stai de vorbă…

Aș mai menționa aici că în Potlogi există și un centru de informare turistică — evident închis, că doar turiștii nu sunt prea mulți și ăia care vin n-au decât să se descurce singuri. Au chiar și site: www.centrulturisticpotlogi.ro, o pagina plină de “ lorem ipsum…”, de parcă ar fi abandonată pe parcurs. L.E. Tot așa arată și în 2021.

Pe de altă parte știu că palatul de la Potlogi e intrat recent în circuitul turistic, așa că ar mai fi timp să schimbe lucrurile în bine.

Una peste alta, cred că merită mers la Potlogi măcar odată. E interesant, și poate fi o alternativă bună în special pentru locuitorii din vestul Bucureștiului.

Originally published at https://www.teodorcostachioiu.com.